dinaintea revederii noastre,
te măcinase timpul ca pe mine
și acum arătai precum rugina copacilor.
frunzele-ți cădeau pe pământ
iar albul ochilor cerea îndurare,
cărai apa cu pleoapele închise,
măturând țărâna cu amintiri netrăite.
m-am aplecat deasupra neantului,
și-am ridicat de jos nimicul ce sta între noi ...
am obosit de aceeași mișcare, mereu
și-am zăbovit în zadar așteptând,
așteptând ...
te privesc dar nu văd prin tine
spulber trecutul, prezentul pierdut,
și mâine e una cu ieri și mai mult,
geneza e rece, pământul e surd!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu