Motivatie

1 oct. 2011

dl. Funeriu, ministrul copiilor noștri

În încercarea de a înțelege mai bine mișcarea Noua Republică am ajuns pe situl pivot al acesteia www.blogary.ro

Aici am descoperit cu încântare, după o lipsă de câteva luni a dialogurilor cu Gabriel Liiceanu de la TVR, o serie de 3 videoclipuri a câte 30 de minute dintr-un interviu realizat de  Mihail Neamțu cu Andrei Pleșu. Dincolo de încântarea provocată nu îmi permit să mai remarc în legătură cu acestea decât ceea ce remarcasem deja mai demult, de la prima vizionarea a unui dialog cu distinsul filosof: verbul echilibrat, exprimarea impecabilă a ideilor fundamentate coerent și logic fără cusur. Umorul său gata oricând să destindă un subiect ușor supraapreciat ori să introducă o realitate fatală și tristă, în final acceptabilă ușor diluată prin zâmbet.

Ulterior, în lista interviurilor realizate de Mihail, am găsit unul al cărui protagonist este ministrul actual al învățământului, distrugătorul de iluzii adolescentine al generației de absolvenți 2011, cel care a refuzat cu o încrâncenare demnă de toată lauda (în contextul contemporan al României) să mai permită tinerilor aspiranți la titlul de bacalaureat să treacă de acesta prin frauda măruntă a fițuicilor, servitelor, sau cumpărării directe de pe taraba pieței negre academice.

Pentru că după admirația sinceră pentru gestul fără precedent simțeam nevoia unei ameliorări admirative am decis să petrec câteva minute pentru a-l cunoaște mai bine pe dl. Funeriu. Și asta cu atât mai mult cu cât după 15 septembrie, a bulversat cadre și copii demarând o serie de reforme metodologice pe care, vai, puțini dintre cei ce ar trebui să le aplice au avut timp să le priceapă, reforme lansate cu o grabă demnă de ultimele clipe ale unui comandant de titanic.

De la primele fraze domnul Funeriu apare aidoma unui adolescent ușor efeminat și stângace. Vrând, parcă, să spună mult, articulând însă puțin dl. ministru rememorează o întâmplare de când era el mic. În această povestioară, petrecută într-o tabără de studii, la vârsta de 14 ani s-a trezit "în cameră cu patru băieți" ... Nu vă ascund că până să aud deznodământul, altfel banal și exagerat inițiatic, mi-a fost teamă de o mărturisire asemănătoare cu cea a lui Ricky Martin din 2010. Vrând totuși să arate ce bărbat popular este declară ca încă nu și-a revenit după suferința provocată de meciul cu Suedia... Ulterior, în dorința promovării unui limbaj academic prețios folosește "a posteriori" pe post de ulterior. Am renunțat, mai ales că eram după aproape 100 de minute cu Andrei Pleșu, la încercarea de a descoperi omul providențial pentru sistemul pedagogic românesc.

Ce m-a frapat la omul acesta care s-a opus cu atâta vehemență, lăudabilă altfel, fraudării examenului de bac este încercarea ieftină și complet nereușită de a-și puncta cu repere fals remarcabile autobiografia sa anteministerială: ca să nu regrete niciodată, dar niciodată, că urma să plece definitiv din țară s-a dus la ora 6 dimineața să privească casa poporului și să fie impresionat de "cantitatea de gri care era acolo" imagine care i-a "rămas mereu întipărită în creier" ...

domnule ministru, cu tot respectul, nu ne privește cât de teribil ați fost în școala generală  și nici de ce  ați plecat așa cum mulți dintre noi ar fi plecat atrași de occidentul tehnicolor fugind dintr-o cultură mică și cenușie. Se vede pe figura dumneavoastră că sunteți un bănățean de ispravă istovit oarecum de zbaterea solitară, tenace și epuizantă pentru a scoate într-un fel școala noastră din mocirla în care se află. Ce ne interesează este să știm dacă puteți face asta. Dacă aveți echipă, dacă aveți măcar 40 de susținători în fiecare din republicile autonome ale baronilor locali. Aveți? Nu cred. Căci nu se vede. Și nici timp să-i mai faceți nu cred că mai este căci se apropie alegerile și alte priorități se prefigurează. Din acest punct de vedere doamna de la drumuri o duce mai bine; cum, necum, aceasta va așterne câțiva kilometri de asfalt peste câmpurile patriei poate mai mult decât predecesorii săi. La dumneavoastră însă e mai dificil. Nu puteți mima reforma cu atât mai puțin succesul ei.

Eu unul sunt dispus să vă sprijin cu un feedback sincer de cum se vede reforma din perspectiva beneficiarilor ei. ...

Dragii părinți, beneficiari ai sistemului pedagogic de stat, slabe speranțe! noapte bună!


Hey...Take It Easy


Primul îndemn pe care l-aș adresa unei mișcări de genul Noii Republici, desigur ignorând lipsa mea de autoritate în a da sfaturi, ar fi :

Hey...Take It Easy!


Mă gândesc la MNR ca la un proiect și nu pot să nu amintesc că, statistic, 80% dintre proiecte eșuează. Cauzele intrinseci pentru care acestea eșuează, reducând foarte mult, se împart în două categorii:

  • Încremenirea în proiect. ... proiecte al căror promotori, membrii, sponsori dezbat permanent, analizează excesiv, decid apoi se răzgândesc, depășesc scadențe după scadențe, amână în așa măsură încât la un moment dat entuziasmul, determinare și resursele se epuizează iar proiectul moare.
  • Arderea etapelor. Sunt proiecte care se bazează de obicei  pe entuziasm și determinare puternice în jurul unui rezultat important și imediat și a unei echipe de lideri recunoscute ca atare de oameni de aceeași factură. Demarează pe un fond de criză și vine ca ultimă soluție la un sir de rezultate proaste. Membrii se adună rapid în echipe ad-hoc cu sau fără un lider formal. Din mers se descoperă și se împart sarcini, resursele vin și proiectul înaintează rapid. Din dorința de a atinge rezultatul cât mai repede sunt ignorate etapele de consolidare a rezultatelor, de analiză și se face rabat de la calitate. Uneori rezultatele sunt monitorizate, însă formal, ignorându-se fondul. În lipsa unei structuri matriceale echipele tind să nu comunice între ele. Rezultatele nu se armonizează și uneori apare sentimentul muncii fără rost. Echipa de lideri stabilește noi ținte la care membri încep să nu mai adere. O parte din echipe se dizolvă membrii agregându-se în altele sau părăsesc organizația. Unele proiecte în această fază se sting altele pot merge mai departe. Sentimente de frustrare și oboseală sunt ignorate. Uneori rezultatul este atins în extremis și la limită. Cu toate acestea treptat membrii se risipesc ca suporterii în urma unui meci de fotbal. O echipă restrânsă rămâne să exploateze succesul.


Scenariul descrie, desigur, experiențele noastre trăite anterior iar proiectele s-au numit Alianța Civică, Convenția Democratică, Dreptate și Adevăr. Toate proiecte ambițioase, euforice mari agregatoare de voințe sincere de a face repede și bine. Cu toate acestea, în urma celor două mari proiecte democratice, la scurt timp nu au rămas decât forme fără fond.

Astăzi suntem gata să o luam de la capăt. O nouă mișcare, născută din intenții profund sincere este pe cale să "prindă rădăcini".

Câți dintre noi mai sunt dispuși să-și sacrifice experiența, entuziasmul, energia și atât de prețiosul timp personal pentru ca la finalul a 1-2 ani de "luptă" să contorizăm o minunată câștigare - la limită - a alegrilor printr-o iluzorie evitarea revenirii stângii? Spun iluzorie căci o slaba majoritate înseamnă, de fapt, o puternică minoritate. Și oare putem îndrăzni, ca în 2012, după o guvernare dificilă de dreapta să evităm revenirea stângii, organizându-ne timid cu nici 12 -14 luni înaintea alegerilor?


M-am întrebat mereu:

  • De ce nu demarăm astfel de proiecte cu 4 ani înaintea alegerilor. 
  • De ce nu se propunem înainte de toate să ne cunoaștem personal unii cu alții, să legăm prietenii să dezbatem idei și să propunem soluții în tihnă? 
  • De ce apoi nu începem să colaborăm la proiecte simple cu miză civică și nu politică?
  • Ce am tot așteptat în ultimii 3 sau 7 ani?
  • De ce ne trezim mereu cu 1-2 ani înainte de scadență, în criză de timp, pregătiți doar să ardem etape și sa câștigăm în extremis și la limită?

... Oare de ce?