Motivatie

14 mai 2011

Gheorghe

Gheorghe are 76 de ani. În urmă cu 60 de ani a plecat de acasă, dintr-un sat prăpădit al Moldovei, la București, la școală. A urmat facultatea de agronomie, a cunoscut-o pe Floarea, colega tânără și frumosă cu care a trăit cea mai frumosă poveste de dragoste. A terminat studiile si s-a întors să trăiască și să mucească în satul din care plecase. Cu el a venit și Floarea, tânără și frumosă soție de-a lasat satul cu gura căscată.

Pentru că ceilalți frați plecaseră fără a se mai întoarce, Gheorghe a rămas în casă alături de părinții in plină putere. Tatăl, Ionică, gospodar și om de seamă care își iubise pământul mai mult decât viața și l-a văzut luat de "colectivul" la care, mai apoi, feciorul Gheorghe avea să ajungă președinte.

Gheorge și Ionică au trăit alături mai bine de jumătate de veac. Ionică nu a încetat să-i fie tată chiar și după ce acesta deveni la rându-i părinte, socru și bunic. Tatăl Ionică, om aprig și hotărât nu accepta să-i iasă careva din vorbă iar Gheorghe și Floarea au rămas mereu sub brațul lui stăpânitor cu dragoste, respect, teamă și resemnare.

Cu vremea brațul destoinc al tatălui, bunic și străbunic a slăbit în putere și acum, la 96 de ani, mai degrabă se sprijină de umerii fiului și a-i norei deja demult pensionari. Brațul acestui părinte i-a ținut legați de casa din care uneori ar fi vrut sa fugă, să scape, să meargă după copii lor plecați și nici unul reveniți în sărmanul sat la Moldovei. Gândul că bătrânul va pleca odată la strămoșii ce-l așteptau demult le dădea mereu târcoale ca un șarpe rece pe care îl gonești cu scârbă dar pe care nu te înduri să-l strivești. Odată chiar, pe la 90 de ani, bătrânul se întinse pe divan fără suflare. A stat acolo câteva ceasuri, cu lumânare, slujbă și preot. S-a trezit mai apoi supărat de cea funebră adunare și le-a aruncat tunător ultima sa hotărâre: "Mai întâi ajung la sută și apoi m-oi gândi să mor!". Unde până atunci părea că plecase cu gândul din cea lume neînțeleasă, pe care nu o mai plăcea și-n care nu-și mai recunoștea nepoții sau rudele mai tinere, acum reveni dornic de viață alături de Floarea și Gheorghe, bărâni la rândul lor și resemnați.

Anul acesta, pe 21 aprilie, în ziua și la ora în care împlinea 96 de ani Ionică se decise să plece definitiv din astă lume. Se săturase să ducă pe umerii săi, dar și ai lui Gheorge și-ai Floricăi, ultima sa mare ambiție. Prea puțini din cei ce contasră pentru el aveau să o apecieze cum se cuvine.

....

Gheorghe și Floarea stau acum alături si privesc la gospodăria unde doar ei sunt singuri stăpâni. Caută să găseasca o firavă urmă de ușurare, puțină satisfacție sau bucurie a noii lor libertăți. Aceasta întârzie, însă, sa vină. O durere imensă sfâșie inima lui Gheorghe. O sabie firbinte-i străpunge măruntaiele in fiece zi, mai ales către seară. Noaptea se ghemuie, cu genunchii la piept și mâinile strănse între copase ca un prunc expulzat prematur din pântecele calde ale mamei.