A venit vremea să ne luăm țara înapoi!

Nu cred în declarațiile care constată venirea ceasului prielnic pentru a face sau a drege. Oare acum a venit vremea să ne luăm țara înapoi? NU, acum e târziu, ar fi trebuit să o luăm mai demult, ar fi trebuit să nu îi lăsăm să ne-o ia!
_________________________

Sintagma A venit vremea să ne luăm țara înapoi! aparține unuia dintre noii mei prieteni, Țino Cazimir și a fost "rostită" pe forumul sitului http://nouarepublica.ro. Mi-a plăcut atât de mult, încât am dat fuga aici pentru a nu o lăsa să treacă. Ne întâlnisem dimineață pe una dintre terasele Falezei Dunării din Galați. Încercam să înțelegem de ce am răspuns prezent la manifestul rostogolit pe internet, după chemarea la o Nouă Republică adresată de Mihail Neamțu în urmă cu câteva zile.

Manifestul formulat de Mihail și prietenii săi, acum fondatori (declanșatori) ai mișcării Noii Republici, dă glas majorității frustrărilor pe care le resimțim ca cetățeni ai acestor plaiuri. Cu toate acestea încercarea noastră, obsesivă într-o oarecare măsură, era să înțelegem: cine suntem, ce vrem ? Cine sunt și ce vor oamenii uniți de frustrare, de silă? Care sunt frustrărilor noastre comune?

...

• Frustrarea unei revolte pornite cu disperare și naivitate dar plătită cu sânge și confiscată de FSN în 1990 urmată de nu ne vindem țara pentru a o da, mai apoi, de pomană.
• Frustrarea de a nu fi putut să ne unim vreo dată pentru a ține piept hoardelor de jefuitori motivați de cele mai josnice pofte și porniri primitive, înarmați cu istețimea, cinismul, duplicitatea, obrăznicia și tupeul șacalilor.
• Frustrarea de a-i vedea pe străini călcându-ne pragul zâmbind amabil, vorbindu-ne politicos pentru a pleca apoi fără a mai dori să revină.
• Frustrarea de a nu se putea asuma cu demnitatea națiunea căreia îi aparținem căci noi nu cerșim și nu vrem de pomană ci vrem să fim egali prin inteligență, râvnă și competență.
• Frustrarea de a ne fi văzut țara pasată abil de la Dej la Dăscălescu de la Iorgovan la Iliescu.

Împotriva acestor frustrări nu ne mai sunt suficiente:

• Speranța și refugiul în munca pasională la locul nostru de muncă, 
• Ignorarea simulacrului politic jucat de marile noastre partide și promovat de mijloacele lor de propagandă, în fapt, spectacol grotesc al unor primitivi luându-se la trântă cu dinții încleștați pe ciolan.
• Satisfacția de a fi partenerul serios al măreței națiuni americane sau plăcerea de a călători doar cu buletinul peste frontiera dincolo de care mereu ne-am visat.
• Speranța ultimă de a ne face casă în alt parte când casa noastră e aici ...

Casa noastră este aici! Dar în ea s-au instalat cei pe care nu am îndrăznit să-i dăm pe ușă afară, pe care i-am investit cu încredere lăsându-i să ne cârmuiască trebile cât noi eram plecați la muncă ori la studii! Nea-m întors acum dar ne găsim casa în paragină, cu ferestrele sparte, tocurile de la uși smulse, vântul răscolind frunzele uscate ale speranțelor și încrederii noastre!

Să-i dăm afară din casa noastră! Să redevenim stăpâni la noi în bătătură! Să ne luăm casa înapoi!

Să ne luăm Țara înapoi!