În procesul realizării unui obiectiv de investiții în domeniul construcțiilor rolul primordial îl joacă proiectantul soluției.
Plecând de la cerințele investitorului proiectantul gândește soluția în ansamblu și întocmește planurile detaliate de execuție. De multe ori, în funcție de complexitatea investiției proiectantul se folosește de o echipă de experți în proiectarea elementelor soluției:arhitect, inginer de structură, ingineri de instalații etc.
Pentru a putea genera cele mai bune soluții la cerințele specifice ale beneficiarului echipa de proiectare trebuie să respecte simultan exigențe funcționale, de cost, de compatibilitate cu sistemele conexe aflate deja în exploatare, dar și exigențe estetice, de mediu, politice etc. În acest context se reduce drastic numărul soluțiilor care să fie în egală măsură compatibile cu cerințele de detaliu și cu cele de ansamblu. Se ajunge astfel la necesitatea ca proiectantul să indice cu precizie materiale și tehnologii iar singurul indicator de identificare să fie brandul tehnologiei și producătorul acesteia.
de exemplu ....
Dacă investitorul este privat și are exigențe ridicate dar și încredere în colectivul de proiectare pe care l-a ales prezența brandurilor și a furnizorilor în lista de specificații a proiectului nu poate decât să îl bucure. În relația ulterioară cu executantul una dintre dileme a fost eliminată iar problema achiziției materialelor devine mult mai simplă.
Dacă investitorul este instituție de stat atunci apariția unor indicații de brand în proiectul de execuție este interzisă prin legea achizițiilor publice. Prin urmare investitorul, autoritate contractantă, va primi o listă de caracteristici în a căror descriere cu greu mai poate fi identificat furnizorul potrivit. Ulterior, reprezentanții investitorului și ai constructorului vor căuta să identifice prin studii de piață. cheltuind timp și bani, un furnizor care să dețină soluția potrivită.
Motivul acestei "exigențe" în textul de lege este acela de a nu favoriza în decizia de achiziție pe unul dintre potențialii furnizorii competitori cu care proiectantul ar avea o relație de afaceri amicală. Situația este similară cu aceea în care medicul nu mai poate indica pacientului brandul unui medicament ci doar substanța activă a medicamentului potrivit lăsând la latitudinea pacientului (de fapt a farmacistului) problema alegerii mărcii convenabile.
Din punctul meu de vedere legiuitorul a dat dovadă din nou de comoditate în găsirea unei soluții corecte "punând boii înainte căruței" și lipsind autoritatea contractantă de experiența și cunoștințele celui care a fost ales să recomande soluțiile optime.
În ambele situații farmacie și construcții soluția corectă ar fi liberalizarea relației proiectant(medic)/beneficiar(pacient) și urmărirea, identificare și sancționarea abuzurilor de încredere apărute ulterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu